joi, 4 decembrie 2008

Cine nu are papagal, sa-si cumpere...







Traiesc intr-o lume in care mai mult cerem decat daruim. Inca mi-e sete, am gura uscata si poftesc la doza zilnica de bunatate si de frumos.
Sunt de acord ca dragostea trebuie intretinuta, dar cand ea nu se intampla cum mentinem in noi o stare de bine? Cum ne mentinem curati in asteptarea coplesitorului sentiment?
Langa mine s-au mutat doi indragostiti. Vorbesc pana dupa miezul noptii , zumzaie ca doi bondari, ofteaza si se imbratiseaza lung. Ea gateste foarte bine…de cate ori deschid geamul ma musca de nas arome de demult: miroase a cartofi prajiti, miroase a cafea proaspat macinata, miroase a parfumuri de dama, miroase a dragoste cumva(dar e de inteles)…
El e un barbat cu nume scurt si par pe piept(stiu asta pentru ca i se reproseaza des ca-si lasa blanita in cada). I-a cumparat un papagal pe care l-a invatat sa spuna “Te iubesc!”. Si eu am papagal dar al meu nu are cui spune aceste doua cuvinte. Si e boem. Si asculta jazz. Si nu a fost la cules de capsuni. Si fumeaza. Si citeste carti. Si iubeste arta. Si nu mai pot scapa de el…
Acum vrea sa iubeasca, vrea imbratisat, vrea pupat, vrea emotii, vrea sa se simta implinit. Vrea sa zboare.
Daca visezi in alb si negru sau in culori, cu sau fara generic, daca nu arzi cartofii prajiti, daca razi cu pofta chiar din dreptul inimii, daca esti de pe planeta aceasta si vrei sa respiri aer curat, deschide geamul şi lasa-ma sa intru in viata ta!
PS: Pisica nu vreau. Batranii spun:”…cine nu are papagal, sa-si cumpere!”. La al meu nu renunt.

Un comentariu:

Orice numai sa nu doara...